Ştefan Szakal
CEO şi Creative Director
Ştefan Szakal este fondatorul firmei X3 Studios, unde în prezent deţine funcţia de CEO şi Creative Director. În anul 2001 Ştefan a pus bazele firmei Counter Cortex Media, devenită în 2004 X3 Studios.
Ca şi experienţă anterioară acumulată, Ştefan Szakal a ocupat timp de 2 ani poziţia de Web Designer la compania Innovative Technologies din Statele Unite. Experienţa acumulată în această companie se traduce atât prin dezvoltarea abilităţilor de design şi comunicare vizuală, cât şi prin asimilarea unei conduite de management specifică firmelor americane, pe care ulterior o va implementa în compania X3 Studios.
Misiunea personală a lui Ştefan a fost aceea de a pune bazele unei echipe de profesionişti alături de care sa dezvolte o companie ce se axează, în primul rând, pe calitate şi inovaţie. Aptitudinile sale de lider l-au ajutat să insufle echipei o viziune unitară, pe baza căreia X3 Studios să obţină un statut aparte în domeniu.
Stefan Szakal s-a născut pe 18 iunie 1980 la Carei, Satu Mare. A urmat cursurile Universităţii din Tampa, Florida, SUA cu dublă specializare: mass-media şi publicitate. În prezent este student al Facultăţii de Management, la Universitatea de Vest din Timişoara.
Andreea Comşa
General Manager
Andreea Comşa este General Manager la X3 Studios începând cu ianuarie 2008.
Andreea Comşa s-a alăturat echipei X3 Studios în mai 2004, rolul ei în echipă fiind acela de Asistent Manager. În decursul timpului, o dată cu dezvoltarea aptitudinilor de organizare şi coordonare, Andreea s-a specializat pe Project Management. Ca şi Project Manager, atribuţiile principale erau: administrarea conturilor de clienţi, pregătirea materialelor necesare demarării unui proiect, urmărirea desfăşurării acestuia pe tot parcursul dezvoltării, alocarea resurselor necesare, menţinerea relaţiilor cu clienţii.
Înainte de a se alătura echipei X3 Studios, Andreea Comşa a fost Asistent Manager la SC Mega Group SA, concesionar Peugeot, Timişoara.
Andreea s-a născut pe 25 iulie 1980 la Sibiu. A absolvit Facultatea de Ştiinţe Economice, Universitatea de Vest Timişoara, secţia Tranzacţii Internaţionale şi Facultatea de Sociologie, Universitatea de Vest Timişoara, Master Managementul Resurselor Umane în cadrul Organizaţiilor. Cursurile de specializare pe partea de management pe care le-a urmat ulterior (Managementul Proiectelor, Managementul Timpului, Argumentare Eficientă şi Negociere) au ajutat-o să-şi aprofundeze cunoştinţele în domeniu.
Sorin Bechira
Art Director
Sorin Bechira este Art Director la X3 Studios. Şi-a început activitatea în cadrul companiei din 2005 ca şi Graphic Designer. În august 2007, experienţa acumulată şi excelenţa profesională l-au recomandat pentru funcţia de Art Director.
Sorin Bechira deţine cunoştinţe vaste în multiple domenii ale comunicării vizuale: mattepainting, vfx, graphic design, multimedia design, conceptart, combinând tehnicile tradiţionale cu cele digitale.
Înainte de a se alătura echipei X3 Studios, Sorin a lucrat ca şi Graphic Designer, Web Designer, Motion Graphic Designer în mai multe companii de profil. Sorin Bechira a obţinut la concursurile de design din întreaga lume 7 premii, 14 menţiuni şi a avut 8 expoziţii cu lucrări proprii.
Sorin Bechira s-a născut pe 6 decembrie 1978 în Timişoara, România. A absolvit Facultatea de Electronici Aplicate: Tehnologii Audio-Video şi Multimedia, la Universitatea Politehnică din Timişoara. Şi-a continuat apoi studiile la Facultatea de Internet Learning Environment la Oulu Polytechnic, Institute of Technology din Finlanda, cu specializarea Web Design şi ulterior la Facultatea de Arte Decorative şi Aplicate, Universitatea de Vest Timişoara, cu specializarea Design Grafic.